Arhivă pentru 6 februarie 2010

06
feb.
10

Din seria “Cuvinte straine”

2. „Happyend” – dupa o lunga prefacatorie?


La doi ani si putin incepeam sa asimilez cuvintele romanesti cu cele spaniole. Prima mea legatura cu limba spaniola a fost „Kassandra”, o telenovela urmata,inevitabil, de alte telenovele. Asa mi-au intrat „in sange”; dar nu am rupt legatura cu realitatea, ci din contra…am ajuns astfel sa o cunosc mai bine, mai usor.
Faptul ca am ajuns sa o cunosc mai usor, mai bine, nu m-a facut sa ma simt mai bine. Din contra! Se spune ca daca stii si intelegi sau cunosti un lucru, o definitie, poti sa te descurci mai usor , poti deveni stapan pe situatie. Dar, din perspectiva proprie, pot afirma ca din moment ce am ajuns sa cunosc ceva, sa stiu foarte bine, am ajuns sa ma tem de acel lucru. De ce? Pai…pentru ca eu intotdeauna pun binele inainte, dar binele nu rezista decat cateva clipe. Este inlocuit imediat de rau. Si tocmai, daca sunt stapana pe situatie, situatia ma poate trada in orice clipa, indiferent de cat de bine o conduc.
Telenovelele, filmele in general, indiferent de genul lor, se bazeaza, in primul rand, pe relatii. Intre toate personajele trebuie sa existe o legatura. Cei care sunt soti trebuie sa se prefaca a se iubi, cei care sunt frati trebuie sa tina unul la celalalt, la fel cei care sunt prieteni – sunt nevoiti sa simuleze amicitia: toti se prefac ca se inteleg foarte bine, ca totul e perfect.
Ma uitam intr-o zi la un meci de fotbal si am observat cat de bine juca o echipa, cat de inchegata era, cata coordonare putea sa existe intre fotbalistii acelei echipe si, cat de opusa ii era cealalta echipa…Atunci mi-am dat seama ca prima echipa era formata din prieteni, iar a doua echipa din colegi. Atunci am diferentiat prietenia de colegialitate. Si nu numai in fotbal, ci si in handbal, basket, tenis la dublu sau alte sporturi de echipa.
In viata reala, prietenia e un cuvat inert. De ce?Pentru ca doar pare…E ceva de suprafata, e o chestie de imagine, ceva trecator.
Vorbeam de filme! Toate incep neclar, pe parcurs se nasc intrigi, din ce in ce mai multe intrigi, „prietenii” se tradeaza, fac pace, iar protagonistul si protagonista daca nu provin din medii sociale diferite, au familiile impotriva relatiei lor. In tot filmul cei doi sunt cuplati sau chiar casatoriti cu alte personaje, lucru ce alimenteaza dragostea protagonistilor , abia se vad, daca se vad, si cand se vad, o fac pe ascuns. Se vad de doua-trei ori si se iubesc enorm, nu mai pot trai unul fara altul, iar daca totusi pot trai, traiesc in mare chin.
Desi vorbitorii de limba spaniola le numesc „novelas”, iar noi, romanii, la traducem „telenovele”, dar cu nuanta de „nuvele”, aceste productii latine nu sunt decat niste adaptari serioase ale basmelor germanice, cu „happy-end”. Dar… de ce „happy-end” si nu „expected-end” sau „deserved-end”? Caci finalul nu este unul fericit pentru toti, ci doar pentru cei doi care abia daca se cunosc si pentru cei care le raman „apropiati” pana la finalul „novelei” sau persoane care abia le cunosc aproape de sfarsit. Pentru altii e deja un „sad-end” deoarece totul se termina pe sufletul lor: sfarsesc exact cum merita- la inchisoare, platind cu moartea sau intr-un sanatoriu; acestia din urma au un „happy-begining”, nu un „happy-end”.
In concluzie, afirm ca se face abuz de modernizare, de cuvintele imprumutate (gresit uneori)…Nu mai catalogati telenovelele drept ” de prost gust”, ci faceti o diferenta intre real si prefacatorie… Un „happy-end”. Dupa ce? Dupa o lunga prefacatorie?



Bookmark and Share

februarie 2010
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

%d blogeri au apreciat: