02
Apr
10

Trăim într-o viaţă reală sau iluzorie?

…iar cum in jurul nostru se intampla mai mult lucruri inexplicabile, stam sub un mare semn de intrebare: real sau doar imagini?

Viata e ca un joc. De fapt, e un joc. Un joc absurd, cu reguli scrise si nescrise, respectate si incalcate, conventionale sau nu. Unii cred ca viata este cel mai mare dar primit de la Dumnezeu. Dar cum Dumnezeu e doar in mintea unora, iar noi, cei din prezent nu l-am vazut niciodata personal, cum se poate spune ca Dumnezeu este real? Oare nu e decat o iluzie pe care noi o apreciem din ce in ce mai mult sau mai putin? Daca tot se spune ca Dumnezeu exista, dar nu ca persoana, ci ca spirit, noi de ce nu suntem spirite doar? De ce suntem persoane? Cum se poate ca noi sa fim produsi dintr-o imaginatie? Altii spun ca de fapt viata este rezultatul unei mari explozii ivoluntare. Altii prefera sa creada ca viata este o fantezie a absurditatii, un eveniment al Marelui Timp!

„Nu, stiinta nu este o iluzie,dar ar fi o iluzie sa credem ca am putea gasi altundeva ceea ce ea nu poate sa ne dea.”

Sigmund Freud adauga ca teoriile care au influentat viata nu reprezinta o iluzie. Dar viata ce este? Nu cumva o iluzie? Intr-adevar, stiinta a ajutat enorm la dezvoltarea imposibilului sau materializarea posibilului. Putem datora viata, intr-o oarecare masura, stiintei. Asta s-a dezvoltat datorita omului, al carui rost in viata e mereu sub semnul intrebarii. Oare chiar nu e o iluzie stiinta (implicit viata)? Nu cumva totul ni se pare? Daca ceea ce eu numesc alb tu numesti negru? Daca ochii tai vad mare ceea ce vad eu mic? Daca suntem toti pe post de marionete ale Universului, dirijate de idei? Oare de aceea avem unii idei opuse sau diferite de ale altora?

Exista legenda filosofului chinez Zhuang Zi care ne ilustreaza un moment din viata acestuia: un fluture se simtea liber, fericit, atat de fericit incat nu stia daca e el sau e chiar Zhuang Zi; dupa cateva momente s-a simtit Zhuang Zi. Apoi, dupa aceea nu mai stia daca a visat ca fluturele este Zhuang Zi sau Zhuang Zi este fluture in realitate.

Plecand de la legenda acestuia, putem sa ne punem totusi intrebarile: noi traim sau doar ne prefacem? Suntem reali sau doar niste imagini cu simturi (fie ele si imaginare)?

Avem atatea visuri in care vedem si simtim la fel ca in viata reala incat de multe ori stam si ne intrebam daca acele lucruri chiar nu ni s-or fi intamplat. Din cate am auzit, multe persoane care au inventat si au descoperit lucruri esentiale, neimportante sau catusi de putin interesante au avut mai intai un vis, doua… Chiar si unii oameni necunoscuti sau nerecunoscuti au primit teme, sarcini de indeplinit si, gandindu-se si socotindu-se au incercat sa rezolve cumva, au avut visuri in care explicatia le fusesera data sau cosmaruri din care au invatat sa se protejeze de factorii din exterior.

Alteori ma intreb daca nu cumva suntem … in misiune. Adica, pentru a demonstra niste lucruri, legaturi sau vreo forma de supravietuire ,fiecare persoana este infiltrata intr-o lume in care totul seamana sau din contra.

Ceea ce stiinta nu ne poate oferi, unii dintre noi, pamantenii superiori celorlalte specii, adica oamenii, credem in divinitate. Iar stiinta ne ocupa locul secund in minte sau in suflet. Daca nu mai avem destula incredere in stiinta, apelam la ajutorul divin, uneori fortat. Sunt si persoane care se declara invinse, dar acelea nu au capacitatea necesara de a exploata tainele stiintei, lasand pe altii sa o faca in locul lor.

Asa ca stiinta nu e mereu o iluzie. Dar in cele mai multe situatii este invinsa de catre mentalitatea divina.

Voltaire a zis ca „Dumnezeu este un actor de comedie care interpreteaza in fata unei audiente prea infricosatoare pentru a rade”. Nu cumva si noi suntem niste actori prea putin antrenati pentru lumea asta? Oare nu zambim de cele mai multe ori fals? Din moment ce avem inca indoieli despre originea noastra reala, despre adevarata noastra identitate, risc sa afirm ca suntem mai mult minciuna decat adevar. Si totusi, cum de suntem atat de reali?

Exista atatea opere epice, lirice sau dramatice in care sunt prezentati oameni, animale sau pasari in diferite situatii. Fiecare are cate ceva de facut, dar totul se desfasoara dupa mintea celor care scriu si descriu aceste situatii. Nu cumva in vis sunt traite toate aceste situatii? La fel si actorii: li se dau indicatii si textul, apoi ei dau viata personajelor. Oare unde sunt ei in tot acest timp in care trupurile le sunt invadate de personaje diferite? Dupa cum stim, nu se poate ca o persoana sa aibe doua fete, doua personalitati.

Uneori, cand poate ma plictisesc sau nu imi convine realitatea, stau si privesc atenta toate caracteristicile unei persoane, toate gesturile acesteia si, cand sa trag concluzia, persoana pe care o cunosc de ceva timp se schimba total. Deodata vad o persoana necunoscuta sau doar o forma. Uneori cuvintele nu le mai inteleg si cat as citi, nu as intelege nimic. Sau poate … mi se intampla sa uit absolut toate literele, cifrele… Oare sa fie doar in mintea mea sau chiar exact asa e totul? Si daca ar fi in mintea mea, cum se explica faptul ca nu doar eu am aceste „simptome”?

Iar prezenta acestor intrebari (absurde sau nu) ne pune din nou sub un alt semn al intrebarii: traim intr-o viata reala sau iluzorie?


4 Responses to “Trăim într-o viaţă reală sau iluzorie?”


  1. 3 Aprilie 2010 la 10:30 AM

    MIRRA,PASTE FERICIT!
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

  2. 2 rhorvath
    3 Aprilie 2010 la 12:42 PM

    BASESCU – CEAUSESCU – BASESCU
    ( UNIRE PRIN ASPIRATII SI DESTIN )

    DOCUMENTUL CARE A PECETLUIT SOARTA LUI CEAUSESCU !
    Ceasescu discuta cu un grup de tovarasi despre un proiect dement . In conversatie apar referinte la bomba atomica, bacteriologica, rachete, arme cu laser etc. Filmat inopinat in satul natal Scornicesti , materialul ajunge in occident. Cineastul Robert Horvath intra peste cateva luni in ancheta securitatii si este acuzat de inalta tradare . O scrisoare a presedintelui american Carter ai salveaza in ultimul moment viata si il trimite peste in SUA. Scriitorul Victor Nicolae preia in serialul ” ” DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII ” aceste evenimente de un dramatism deosebit si incepe publicarea lor in editia de miercuri 7 Aprilie 2010 al revistei NEW YORK MAGAZIN.

    VICTOR NICOLAE
    ” DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII ”

    „Printre locurile de anchetă ale Securităţii, era şi o veche sală de sport, golită de echipament. În mijlocul ei, se afla o simplă masă de lemn, de obicei goală, şi două scaune. În spatele anchetatorului, pe un perete ucigător de alb, trona portretul uriaş, supradimensionat, al lui Nicolae Ceauşescu. Privirea lui fixă m-a urmărit zi şi noapte, mult timp după aceea – îşi aminteşte astăzi, în exclusivitate pentru ‘New York Magazin’ operatorul şef al televiziunii române din anii ’70. Anchetatorii mai oboseau şi ei, dar aveau grijă ca la plecarea spre alte treburi de-ale lor să mă lase în grija celor mai negre gânduri. Atunci am încercat să pătrund în mintea, sau în lipsa de minte, a acestui ţăran / neţăran extrem de şiret, de care depindea ‘ziua de mâine” a peste 20 milioane de oameni. Pe mine mă obseda întrebarea dacă mai prindeam oare această ‘zi de mâine’? Cu cât mă speriam mai tare că totul depindea de o fracţiune de secundă pe muchia cuţitului, de o toană sau de câteva rânduri aşternute din oboseală pe-o hârtie, portretul dictatorului creştea în dimensiune şi importanţă funestă. Încercam uneori, ca în transă, să văd ce scrie pe coala destinului meu. Pentru mulţi dintre cei care au trecut prin această veche sală de gimnastică, de box sau de lupte, hotărârea finală depindea de anchetatori, de rezultatul lor final în urma anchetei. În cazul meu, între mine şi personajul atotputernic proiectat pe perete nu se mai aflau nimeni şi nimic. Uneori, în disperare, i-aş fi cerut scuze pentru curajul de a-l înfrunta direct, încercând chiar să-l conving de inconştienţa mea. Iar în alte zile mă copleşea mândria de a fi avut această îndrozneală. Încercam să-i conving pe toţi anchetatorii că, în cele 5 / 6 minute în care s-a făcut cel mai important film despre Ceauşescu, m-a dominat doar instinctul de operator cu camera-n priză, nu un obiectiv voit politic. Acesta este de altfel şi adevărul. Anchetatorii păreau că mă cred, mulţumiţi de un răspuns ce umplea o etapă a interogatoriului. Lucrurile se complicau însă la o altă întrebare, la care nu am dat răspunsul niciodată: De ce am trimis materialul filmat despre preşedinte Serviciului Francez? Scurtul film încă nedevelopat de mine mi-a schimbat destinul, pe o dorinţă mereu vie de a nu uita nimic. Trebuie să recunosc faptul de a nu fi ghicit atunci că tocmai aceste câteva minute de filmare ar fi reuşit să schimbe şi soarta lui Ceauşescu, împingându-l cu încă un pas spre zidul de la Târgovişte. Totul a început într-o zi friguroasă de toamnă, la Scorniceşti, unde liniştea unei ploi mocnite a fost întreruptă de girofarele maşinilor negre ale convoiului prezidenţial.”

    -ARTICOLUL COMPLECT PRELUAT DIN NEW YORK MAGAZIN POATE GASIT PE BLOGUL ROBERT HORVATH- DEVA 
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com

  3. 10 Aprilie 2010 la 10:05 PM

    ….cred ca e mai mult iluzorie decat reala!!

  4. 14 Aprilie 2010 la 3:05 PM

    cred ca totul e o iluzie


Opinia ta este...

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: