Arhivă pentru Mai 2010

31
Mai
10

Glisto a picat în mrejele Zburătorului

De două-trei zile,
nu ştiu ce-i cu mine.
Tot corpul îmi arde ,
dar nu sunt gripat;
şi nicio carte
n-am mai mâncat…

N-am febră, însă delirez.
Nu dorm, însă visez.
Nu am fost bolnav de când sunt eu!
Dar mă doare inima, îmi e foarte greu.
De mult nu am mai fost aşa tulburat…
Spuneţi-mi voi, ce s-a-ntâmplat?

Frunzele de ştevie nu mai îmi plac,
Nici să mă plimb cu ele pe lac.
Seva de viţă-de-vie n-o mai vreau,
şi nici pe copaci de cireşi nu mai stau.
Stau doar în teiul bătrân zi şi noapte,
privind la piersicul cu poamele coapte;
căci într-o seară, când soarele se pierde,
într-o piersicuţă, văzui ceva verde
şi mic, şi firav, asemenea mie;
cina o viermuşă, dar cu pălărie.

-Hei, bună!Vermina Vertoni sunt eu,
mucho gusto!
-Gustavo Macangelo Bartolomeu,
zis şi Glisto!
Poftă bună la cină, Lady Ver.
-Să-mi ţii companie pot să îţi cer?

În ochii lui Glisto, acum bulbucaţi,
ochii Verminei erau reflectaţi,
căci până mai astăzi doar o privea,
cum dansa, cum vorbea, cum mergea,cum cina.

„-Eh, Zburătorule cu aripi şi creastă,
l-ai făcut pe Glisto să se-ndrăgostească.
Glisto al nostru era liniştit.
Fugi, Zburătorule, de unde-ai venit!”
 
 
 
27
Mai
10

Glisto a strigat!

Chiar de-s un intrus pe pom,
mă bucur că nu sunt om;
dar sufăr la fel ca omul
atunci când îmi taie pomul…

Ca şi el, sunt uluit
când mă văd rămas falit.
Sufăr mult şi mă consum
şi-s lihnit de foame acum.

Pe copaci s-a pus impozit
şi trăiesc ca-ntr-un depozit.
Frunzele costă şi ele
şi-s vai de zilele mele!

Fiu-meu vrea la discotecă,
nu la şcoală, bibliotecă…
Sora-sa vrea în Bamboo,
nu la piesele de teatru.
Am ajuns să-mi doresc
decât să trăiesc…

Şi mai mi-aş dori eu
o zi să fiu Dumnezeu,
şi-atunci cu moartea să mă joc
pe oameni să-i pun în al meu loc
să vadă şi ei cât îmi e de uşor
în mâini să îi strâng, să îi omor!

Căci ei omoară,fără ruşine
toate vietăţile mici ca mine.
Dar dacă lor le moare o rudă,
durerea lor e mult mai profundă!
La fel de profundă este şi a nostră!
De ce-ai făcut, Doamne, lumea-aşa proastă,
iar pe noi nişte vieţuitoare fragile?
Superiorii nu-s fiinţe umile…

25
Mai
10

Am fost un înger

Azi am coborât din autobuzul care
duce spre noi.
Am ajuns la noi.
Tu mai întârzii puţin, observ.

Neastâmpărata-mi fire,
nerăbdătorul suflet
şi eu, înconjurată de ploaie
sunt imagini desprinse
din cadrul prezent.

Dincolo de aceste stări de nestări,
observ o clădire.
E pentru prima dată
când mă aflu aici,
dar această clădire am mai văzut-o,
o ştiu, o cunosc.
De unde?
Îmi inspiră neîncredere şi persecutare!

Se spune că a fost cândva
o prinţesă foarte tristă,
căci familia-i dorea
unui prinţ s-o-ncredinţeze.
Unui prinţ atrăgător.
(asta doar în mintea lor!)
Ea, iubindu-şi mult părinţii,
de ei nefiind despărţită,
se ruga mai la toţi sfinţii,
însă sfinţii n-o ascultă.

Se ruga de ei în noapte
s-o ducă cât mai departe
de dorinţa regelui:
să fie a prinţului!
Ea iubea în taină mare
un soldat din depărtare,
şi-şi dorea să fie a lui,
numai a soldatului.

Nici regina nu era încântată
de ce-alesese a sa fată.
Tot ca regele, şi ea
pe prinţ ginere-şi dorea.

Văzând că n-are scăpare,
prinţesa cea îndrăgostită
răspunde la provocare
şi cu prinţul se mărită.
Dar în ziua nunţii sale,
soldatul cel mult iubit,
apare pe cal călare
şi-o duce spre infinit.

Regele şi-a lui armată
merg s-o caute pe fată,
s-o aducă prinţului
din mâna soldatului.

Dragostea şi disperarea
i-au deschis ochii prinţesei,
dar prinţul îi taie calea
şi…roşu-i voalul miresei…
Dorind să-şi apere soldatul,
acum zace-n roşie-baltă,
căci prinţul îi taie capul,
iar prinţesa cade moartă.

Privind-o cu neputinţă,
soldatul omoară armata,
regele şi prinţul.
N-a fost laş, nu avea cum.
Ce-avea de pierdut acum
când a pierdut tot ce iubea?
Şi o reîntregeşte pe iubita sa.

Se spune despre-al regelui castel
că nu a mai pătruns nimeni în el
de când întreaga-mpărăţie a murit,
rămânând de prinţesă bântuit.
Ziua-i o clădire veche şi mare,
noaptea-i doar nisip. Castelul dispare.

În sfârşit a venit şi el.
Nu mai trebuie să îl aştept
în ploaie.
Nu-l întreb de ce a întârziat.
Probabil traficul (e foarte aglomerat).
-Bună, iubitule. Credeam că nu mai vii.
Şi am ajuns într-un loc nou pentru mine.
-Bună,iubito. Traficul infernal…
-Mi-a fost dor de tine.
-Şi mie. Foarte dor. Abia aşteptam să ajung.
-Iubitule, ce e clădirea asta mare,
veche şi părăsită?
-Ăh…A fost odată un castel…

20
Mai
10

Ce culoare îţi place cel mai mult?

M-a întrebat cineva dacă îmi plac culorile, ce culoare îmi place cel mai mult, ce nu…etc.
Nu-i puteam spune direct că ador roşul, pentru că m-ar fi întrebat de ce tocmai roşu. Iar dacă mi-ar fi pus şi întrebarea asta, aş fi răspuns că ador roşul deoarece simbolizează dragostea, pasiunea, adorarea. E bine că am tăcut din prima, altfel acel cineva mi-ar fi spus că m-a întrebat de culoarea mea preferată, nu de simbolul ei. Şi m-aş fi ruşinat foarte tare. Şi totuşi nu îi puteam spune că roşu îmi place cel mai mult. Şi-ar fi dat seama ce fel de persoană sunt! (pasională, vulcanică, iubitoare, imprevizibilă şi DEVOTATĂ). Pur şi simplu am tăcut vreo 5 minute. Ştii cât de frustrant e să te întrebe cineva ceva atât de banal, iar tu să taci vreo 5 minute? Îţi spun eu: e foarte frustrant! Să nu mai zic cât de frustrant şi stânjenitor a fost pentru cel care m-a întrebat asta! A fost o simplă întrebare, printre altele obişnuite:
-Şi…ce culoare îţi place cel mai mult şi care deloc?
După o lungă, foarte lungă tăcere, vine şi mult aşteptata mea replică:
-Îmi place, când mă trezesc, să văd bleul cerului. Îmi place, când ies în aer liber, verdele ierburilor, să privesc oranjul soarelui. De asemenea, îmi place argintiul din stele şi albul lunii găzduite de albastrul închis al cerului de seară; îmi plac auriul grâului, galbenul gălbenuşului de ou, rozul petelor de vin, violetul zambilelor olandeze şi maroul din ochii lui căprui.
-Şi roşu?mă întreabă acel cineva.
-Şi roşu, zic eu. Ador roşul sângelui, al trandafirilor roşii, al vinului pur, al mărului, al pătlăgelelor roşii, al căpşunilor, al rujului…
Şi-uite aşa, cineva şi-a dat seama ce culoare îmi place cel mai mult. Uneori, când ne place ceva cel mai mult sau din contră, avităm acel ceva. Eu doar abia aşteptam să ajung la „roşu”, încât am uitat de el…

18
Mai
10

Blestemul paharului gol

I.
Dupa cateva zile in care am crezut ca singura mea salvare este moartea (desi sunt prea lasa ca sa mor de bunavoie), vine ziua realmente SALVATOARE, sambata! Din nou luna Mai, din nou semne de intrebare: Vine? (si nu e asta singura intrebare).
Nu credeam ca scoala imi va face chiar atatea probleme! Merg la scoala, un prof vine la ora, altul nu; iar cel care vine, evident ca nu are chef de noi! (ce sa mai zic de mine?) Singurii profi care chiar se tin de treaba sunt profa de mate, proful de filo si diriga (fizica). Profa de romana are doar o tentativa de predare, in rest ne priveste cu ura (cel putin pe mine).
Vremea de afara e atat de frumoasa incat m-as duce dracului odata! Dar nu am cum. Cineva nu ma lasa. Si mi-e dor de acel cineva. Dar ii pasa cuiva?
Revin la subiectul “scoala” (caruia ii adaug predicatul nominal “e de tot rasul”) si ma uimesc de faptul ca pentru prima data in 4 ani m-am mobilizat si am conceput si am realizat de una singura un proiect la chimie in care era vorba despre…ceva din “trecut” la care nu m-am priceput niciodata (si am si dovezi – chimia mea din clasele a 10-a si a 11-a), iar acum, brusc a crescut interesul (sa o ajut pe Mihaela sa obtina media 10 pe semestrul asta si pe Radu sa obtina o nota la chimie). In fine, in ciuda faptului ca am lucrat vreo saptamana la proiect, la realizarea lui in Power Point, profa imi spune ca nu avem video proiector pentru a-l prezenta (serios? Avem unul in sala de audio-vizual, unul in laboratorul de fizica si inca unul in sala de consilii, cred, dar cui ii pasa?). Am zis OK! Il prezentam “de pe foi”. Asa am facut. Numai ca, cu o seara inainte, a plouat in ultimul hal, am ramas fara curent si am schitat/desenat strucura nitrometanului si a nitrobenzenului la lumina lanternei. Eu! Am prezentat proiectul impreuna cu Mihaela si Radu, iar la final profa ne-a cerut proiectul pentru ca nu a fost atenta. Asa a zis ea. Eu ce sa mai zic? In fine, mai sunt si durerile de la operatie (operatie care a fost totusi acum 3 luni chiar) ce persista si persista si…chiar imi provoaca nervi si stress si…Ce mai conteaza? E sambata! Maine am reintalnire. Cred. Abia astept. Dar nu stiu daca vine. Nu conteaza. In seara asta cineva avea sa sufere…
-Doamne, daca a patit ceva? Daca i s-a facut rau? Daca nu ii este bine? Vreau sa-i fie bine!
Si era foarte bine. Numai eu nu eram bine…
(IAR ACUM, CEEA CE AS FI FACUT, DAR NU S-A INTAMPLAT. SI NU AVEA CUM SA SE INTAMPLE)

 

II.
Seara.
Fericita, intr-un club, doar eu si o sticla de vin rosu. Luminile apar si dispar…Sunt asa de fericita…
Privesc paharul cu dispret; el gol, eu plina de nervi…
-Sa vedem care e mai tare!ii zic.
Presimt uraganul, presimt cum unele lucruri imi vor iesi de sub control. Si asa mila mi se face de acel pahar, incat il umplu cu vin. Rosu. E atat de bun…atat de cald in club…asa mult fum…Fumul imi aminteste de cineva. Si imi e dor de acel cineva. Din nou isi face ploaia aparitia, dar dupa o vijelie puternica, tunete de groaza, fulgere aspre si infioratoare si…barem nu vine calma, doar cu 2-3 nori. Nu! Vine cu “piatra”. Foarte frumos. Dar el, paharul meu cel plin, incepe sa se goleasca. Si nu ii e rusine deloc. Mie ar trebui sa imi fie rusine, ca eu il las gol. Dupa vreo ora de ploaie, se insenineaza. Stelele stralucesc pe cer (ca in alta parte nu avea unde), iar eu inca mai am putin vin in sticla. Nu ma batai. Nu am cum. Sunt prea ametita ca sa ma ridic de pe canapea…Hm, cuvantul “canapea” deja imi aduce aminte de cineva. Si imi e dor de acel cineva…O tipa danseaza, in mijocul clubului, se urca pe mese (desi nu e vreo dansatoare) si imi provoaca greata. E atat de grasa si de dezbracata…Un tip deja se crede in fata la Unirii. Ar vrea sa ma invite la dans. Dar nu! Eu am pe cineva. Si imi e dor de acel cineva…
Umplu si golesc acel pahar de nenumarate ori. Nu ma mai recunoaste telefonul! Nu vrea sa mai aiba semnal. Nu am semnal in club…Un alt tip vrea sa ma invite la dans, dar se opreste imediat ce imi vede ochii de pisica neagra. Saracul…nu am nimic cu el; cu nimeni. Doar cu mine am ce am.
Paharul ma injura de mama focului si se roaga de mine…
-Te rog, nu ma lasa gol. Fie-ti mila de mine. Ah, nu! Nu mai cere alta sticla! Te rog! O sa iti para rau. Nu ma lasa gol, ca vei avea aceeasi soarta ca si mine. Nu ma lasa goool!
-Eu? Ce soarta? Cum as putea sa fiu eu ca tine? Eu nu pot sa fiu ca un pahar!
-Serios?
Nu stiu ce a vrut sa spuna, dar dupa ce l-am lasat gol de cateva ori, m-a lasat si el pe mine. Orice tip din club semana cu el din spate. Dar el nu era. Unde era? Nu stiu. Nu mi-a zis. Si uite asa am plecat eu frumos spre casa. Sau cel putin asta intentionam. La un moment dat ma simt acostata pe strada. M-am speriat(ca o proasta, degeaba. Era el). Si…paharul a avut dreptate. Am reusit sa ajung ca el, goala. Bine ca nu l-am spart…paharul.
Sunt atat de fericita incat as putea muri…

14
Mai
10

Fantezii adolescentine

Ajunsi pe mare,
Calare pe valuri
Suntem puterncii apelor,
Hapsini si egoisti,
Nebuni si indragostiti.

Nisipul nu ne mai trebuie,
Nici cerul,
Avem apa
Si pe noi.

Ma uit la mare, la valuri, la soare,
Dar ceva imi sta in cale.
E chipul tau, sunt ochii tai,
Esti tu, sunt eu.
Suntem noi.

Un uragan ne-ar fi fatal,
Dar cand suntem impreuna,
Ar trebui sa aiba teama.

Trupul tau pare un munte,
Ochii tai imi par de ciocolata,
Gura tare seamana cu un izvor de apa dulce,
Iar tu eclipsezi soarele.

Pe marginea marii
Corpul tau imi atinge pielea
Precum soarele atinge cu razele sale pamantul.
Ca si in Univers,
Ca si Soarele, tu esti sus,
Iar eu sunt jos, ca Pamantul.
Diferenta dintre noi e redata de nori,
Aerul pe care trebuie sa il respiram din cand in cand.

Ma cert cu Luna,
Te certi cu Soarele.
Doar impreuna avem dreptate.

Dupa o clipa de delir,
Dupa un ceas de nefiinta sau de reintregire,
Soarele dispare, merge la culcare,
Iar Pamantul tace…
Natura se transforma,
Eu devin un albatros,
Tu devii un strop de apa
Si totul se transforma in nimic.

Dar cand a doua zi Soarele rasare,
Dezmiarda Pamantul,
Deschide florile,
Alunga stelele,
Invioreaza marea…
Iar Noi trecem din nou in starea de reintregire.

13
Mai
10

Glisto si primele lui cuvinte

Sunt un vierme
Verde
Pe-o campie
Vie.
Nimeni nu ma vede,
Nimeni nu ma stie.
Toti sunt ocupati
Cu surori, cu frati.
Eu sunt foarte mic.
Glisto toti imi zic.

Prea mic pentru-o frunza,
Lacom pentru-o gaza,
Scund pentru un sarpe,
Verde pentru-o carte,
Urat pentru-un fluturas,
Pentru-un pui sunt prea golas,
Pentru-un cer sunt prea micut,
Pentru-un leu mult prea slabut.
Pentru-o floare nu e bine!
Sunt prea vierme pentru mine!

Desi va par urat si scarbos,
Stiti? Sunt foarte sanatos!
Desi nu sunt ca si voi,
Exist, respir si fac gunoi.
Ma bucur, plang, ma manifest,
Mananc, invat, ma misc, iubesc.

Stiu! E greu si imposibil
Sa m-acceptati. Nu-s insensibil!
Insensibili sunteti voi
Ca ma trimiteti la gunoi!
Dar eu nu va port pica…
Cine e mai slab se oftica.

….Va urma…





%d blogeri au apreciat asta: