28
Iun
10

Doar tu (negru)

Trăiesc într-o lume de negru,
Negru mort, funebru,
Negrul ochilor tăi.
Doar tu, numai tu, iubito.
Teama mi-ai oprit-o,
Teama de-a trăi
Într-o criză gri…
Merg încet prin lume,
Nu mă grăbesc deloc.
Nu văd lucruri bune,
Nu văd nimic. Sunt orb,
Dar n-am baston, nici câine,
n-am bani să-i cumpăr pâine
să îi dau, să mă păzească,
teama să mă ocolească.
Dar teama mea nu-i de moarte sau câine,
Îmi e frică de anumalul din mine
Ce-ar putea să se trezească oricând…
Când văd poporul tăcând,
Când văd majoritatea privită ca minoritate
În încercarea de-a găsi, de-a face dreptate,
Pe lângă politicieni suntem nişte şvabi,
Căci drepteatea nu există pentru cei slabi.
De aceea mi-am propus ca eu să fiu puternic,
Să aprind luminile în întuneric,
Să trezesc din somn toţi adomiţii,
Să fac să înjure până şi sfinţii.
Căci nu pot trăi din ură şi groază,
Când suntem conduşi de-o politică varză
Şi-avem ca principiu „sper să trăim”
Şi cu prima ocazie să vrem să murim.
Nu vreau să fiu şi eu un papă-lapte,
Vreau să fiu mândru că azi am dreptate.
Iar dreptatea mea să fie reală.
Oh, iubito…dă-mi puterea totală!
Doar tu mă poţi salva din agonie,
Cu dragostea ta, cu-a ta gingăşie.
Din negrul acesta, plin de otravă,
Doar tu mă aduci pe calea cea albă…

0 Responses to “Doar tu (negru)”



  1. Lasă un comentariu

Opinia ta este...

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: