Arhivă pentru Iulie 2010

25
Iul
10

E trist

E trist când crezi că trăieşti
Şi iubeşti cu adevărat.
E trist când el e tot ce iubeşti,
Dar totul s-a terminat.
E trist când afli că greşeşti,
Iar Paradisul este fals.
E trist
Când te caut în mare,
Iar tu eşti pe nisip.
E trist…
E trist, şi ce fals îmi zâmbeşti!
Poveşti, poveşti şi iar poveşti!
E trist…
Nu-ţi pot da ce nu am…
E atât de trist să plâng în van!
E trist când nu-mi vorbeşti, când taci.
Cu mine ce-ai de gând să faci?
E trist căci îmi pierd încrederea
Cum îţi pierzi şi tu răbdarea.
Nu poţi să alergi spre altă ea.
E trist…
Anunțuri
19
Iul
10

Nu sunt eu

Strigă-mă pe nume de azi!
Nu vreau să plec, nu vreau să arzi.
Nu vreau să suferi, nici să pleci,
Şi nici neobservat să treci.
Am deschis ochii profund
Şi am văzut că nu-i rotund
Mediul în care mă învârt.
Astăzi şi eu sunt Pământ.
De-aş fi şi apă…ce-aş mai plânge
Când valurile reci m-or strânge!
Că eu nu ştiu să fiu om.
Sunt un simplu…megafon.
Constrânsă de orice mare,
N-aş putea să fiu un soare.
Aş putea să fiu orice,
Mai ales o pacoste…
Nu sunt eu cea de acum!
Sunt un şlagăr, nu-s album.
Nu mă mişc în ritmul vieţii,
Ci mă-nchid în toţi pereţii.
Nu sunt eu cea care arde?
Nu sunt eu cea care pierde?
Nu sunt eu cea care strică?
Nu sunt pentru voi prea mică?
Sau prea mare?
Lumina doare?
Nu. Degeaba. Nu sunt eu.
Deşi tu rămâi un zeu.
Eu nu sunt, eu nu exist.
Eu sunt lucrul cel mai trist…
(pentru că nici focul nu ştia să ardă.şi el a învâţat între timp)
07
Iul
10

Proba eliminatorie – TRECUTĂ

După cum spuneam în cel de-al doilea articol al meu, corectitudinea e ceva imposibil. Pentru mine. Am tot alergat după ea, dar ea se încăpăţânează să iasă învingătoare.

Ce şi cum? Păi uite că am ajuns şi eu la probele finale din viaţa mea de şincaistă, anume BACALAUREATUL! După săptămâni de curiozitate, nicidecum de toceală maximă, chinuri psihice şi chiar certuri zilnice, sosise „Săptămâna Mare”, adică Săptămâna Bacalaureatului.

Ziua I – proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Nu aveam nici un stres măcar. Doar curiozitatea de a afla ce anume îmi poate pica. Şi, după 6 luni în care îl tot băteam pe tati la cap cu „îmi pică basmul, ca la capacitate”, îmi pică basmul, ca la capacitate. Culmea e că doar basmul, comedia şi Ion Barbu îmi repetasem. Dar sentimentul că totuşi ne va pica basmul persista. În fine, am ieşit destul de bine din prima probă.

Ziua a-II-a – proba scrisă la Limba şi Literaura maternă. Adică am stat pe bară.

Ziua a-III-a – proba scrisă la…matematică. Nu am intuit decât faptul că…o să fie bine, mă voi descurca, nu o să mi se întâmple nimic rău, problemele nu mă supără, sunt optimistă, răul e departe de mine (deja se vede că urmăresc uneori desenele animate Kid vs Kat), iar totul s-a desfăşurat, ca la română, fără stres.

Ziua a-IV-a – mi-am odihnit creierul, pixul, creionul, spiritul, iar mai pe seară mi-am repetat termodinamica şi electricitatea.

Ziua a-V-a – proba scrisă la fizică. În sfârşit, ceva mai „light”, mai multă libertate, mai multă relaxare psihică. Aşa ziceam înainte de a intra în sală. Eram nr 1 din sala 8 parcă. Când am văzut cei 4 itemi, primul fiind mecanică, am avut un şoc. De aici până la a uita totul la electricitate, nu a fost decât un pas. Pe care l-am făcut. Noroc cu „vocile din cap”. O zi faină, ameţitoare…

Ziua a-VI-a, anume sâmbătă. Sâmbăta Morţilor (…) A fost ziua stres. Mai stresantă decât cele de dinaninte. Nu vă pot spune ce anume am păţit în acea zi…

Ziua a-VII-a, Duminca Tuturor  Răspunsurilor. În sfârşit, ziua în care aflu cât de proastă sunt: atât de proastă încât să îi fac pe plac lu’ Revencu sau nu sunt chiar atât de proastă. M-a sunat Daniela şi mi-a confirmat că  nu sunt atât de proastă pe cât credea Revencu. Chiar nu sunt proastă. Asta fiindcă am trecut de proba eliminatorie, anume matematica. Am luat o notă frumoasă la matematică. Neaşteptat de frumoasă. La fel şi la fizică, deşi am unele MARI îndoieli. La română nu mai spun nimic. Nu ştiu cine mi-a corectat lucrarea. Probabil profesorul supraveghetor (care era de educaţie fizică şi sport).

Uite aşa am trecut de BAC, de chinul BACULUI. Mai am admiterea la jurnalism. Ţineţi-mi pumnii!

02
Iul
10

Neologismul „Cocalar”

Mi-a fost dat să văd, într-o zi specială, păşind din autobuzul 323 pe pământ (că în aer nu aveam cum), un tip ce mi-a produs un şoc moral.Cuvintele mele, spuse în gând, au fost: „Wow! Jeez! Dar e pe bune. Chiar există…” Nu era niciun Făt-Frumos, vreau să vă zic! Din contră, era unul mai ciudat decât Spânul. Dar nu era roşcat (deloc). Ba chiar era brunet, deşi era tuns aproape „zero”! Bărbierit, ce e drept (cu brişca, barda, nu ştiu, dar bănuiesc), dar cu ochelarii la ochi. Şi nu erau de vedere, ci de soare. Dar afară era foarte înnorat. Şi chiar plouase. Întrebaţi-l pe Alex! De vestimentaţia lui…nu mă pot plânge. Deloc! Purta un tricou original, adus din Spania 100%. După ce mi-am dat seama că e adus din Spania? Păi nu oricine are tricou inscripţionat „ DE PUTA MADRE”. E perfect aşa! Vocabularul limbii române se îmbogăţeşte pe zi ce trece. „Mişto”, nu? Şi cum altfel nu se putea, 69 era imprimat pe tricoul lui.

Nu se mai zice TELEFON, ci se zice TELEFO’! Dar nu mai contează! Până la urmă, tot cu „Ce faci, fă iubito?” începe el descuţia, fie la TELEFON sau TELEFO’.

Nu ştiu ce i-a răspuns individa, dar următoare lui replică a fost „Şi frac-tu ştie? Să moară mă-ta?” urmată, evident, de un răs de afumat la cadelniţă. În continuare, replici „creştine”, jigniri la adresa fetei, mamei fetei…Oh, şi nu am fost vreo ascultătoare sau crainică a Radio Şanţ, dar dacă el zbiera în receptor, cu ce sunt urechile mele de vină?

După ce i-a închis tipei cu celebrul „Hai te pup, dă-te-n sânge”, a urmat o serie de plescăituri de „ciungă de la MEGA IMAGE”. Să nu mai spun că a început să asculte la SON TELEFO’ menele, sincer nu ştiu ale cui. Asta pentru că îngâna sau încerca să îngâne o voce firavă de cioară în timpul schimbării vitezei. „Vreţi nebunia lu’ Salaaaaaaaaaaaaam? Că şi Nebunia vrea salamu’ vostruuuuuu!” …

Cu asta, mi-a închis ochii. M-am urcat în maxi taxi, că abia după o oră ajunsese în staţie şi am zis: Doamne…ce înseamnă să nu fim rasişti…



%d blogeri au apreciat asta: