Arhivă pentru Noiembrie 2010

28
Noi
10

Cât de mult pot semăna două poezii?

Ne spunea mai de mult timp domnul profesor de franceză, domnul Victor Şonea că operele eminesciene seamănă foarte mult cu cele lamartiniene. Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, născut pe data de 21 octombrie 1790 şi decedat pe data de 28 februarie 1869, a trăit în Franţa şi a marcat oarecum istoria literaturii franceze. Mihai Eminescu (Mihail Eminovici), născut pe data de 15 ianuari 1850 şi decedat pe data de 15 iunie 1889, este considerat cel mai mare poet român al tuturor timpurilor…

Pentru exemplificare, vă fac cunoscute câteva opere pentru a vă convinge singuri…

 

LA LIVRE D’UNE VIE – Alphonse de Lamartine
Le livre de la vie est le livre suprême
Qu’on ne peut ni fermer, ni rouvrir à son choix;
Le passage attachant ne s’y lit pas deux fois,
Mais le feuillet fatal se tourne de lui-même;
On voudrait revenir à la page où l’on aime,
Et la page où l’on meurt est déjà sous vos doigts
CĂRŢILE – MIHAI EMINESCU
Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău;
Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
Şi-nveţi un ev cum poate să te-nveţe.

De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aş fi iubit atât ­ cât te iubesc?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
­ Destul că simt ­ tot ţie-ţi mulţumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai învăţat ca lumea s-o citesc,
Greşind cu tine chiar, iubesc greşala:
S-aduc cu tine mi-este toată fala.

Cu tine da… căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un înţelept… cu-acela iară
Problema morţii lumii o dezleg;
Ş-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ţine…

Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest şi totuşi foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii ­ tot înţelept îmi pare.
Şi vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
Nici el nu vrea să-l ştie orişicare,
Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n braţă
Şi decât tine mult mai mult mă-nvaţă!

 

Alphonse de Lamartine  – L’automne

Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriţi,
Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veşteziţi!
Salutare, voi frumoase zile ce aţi mai rămas!
În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas.
Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc;
Singuratica cărare, uitat păşind, o citesc.

A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind,
A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind
La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat,
Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat.
În aste zile de toamnă, când natura-şi dă sfârşit,
Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit:
Este al unui prieten tristul rămâi sănătos,
Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos,
Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica.
Aşa orizonul vieţii gata fiind a lăsa,
A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând,
Mă mai întorc înc-o dată şi, nesăţios cătând,
Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit,
Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit.
Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ,
Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt.
Ce curată e lumina! aerul plin de miros!
L-a murindului privire soarele cât de frumos!
Acum aş vrea şi cu drojdii să deşert acest pahar
Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar.
În fundul acestei cupe unde viaţa sunt a-mi bea,
Vreun gust de miere-aicea e putinţ-a-mi rămânea?
E putinţă viitorul pentru mine a păzi
O-ntoarcere-a fericirii ce n-am a nădăjdui?
E putinţă în mulţime un suflet a fi ascuns
Să cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns?
Floarea, căzând jos, îşi lasă la zefir al ei miros,
Şi e la soare, la viaţă al ei rămâi sănătos.
Eu mor însă, ş-al meu suflet în minutul ce l-am dat
Se revarsă ca un sunet melodios întristat.

Mihai Eminescu – Toamna
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.

Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri, randuri;

Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri…
Iar mani subtiri si reci mi-acopar ochii.

Iar exemplele pot continua…

Anunțuri
24
Noi
10

Adu-ţi aminte!

(totul e fictiv, până şi personajele)

-Bună. Ce faci?

-Neaţa! Uite, citeam o chestie din romanul lui M.B.

-Ce oră avem acum?

-Poftim? Scuze, dar eram cu mintea în altă parte.

-Cu ce prof avem oră acum?

-Cu…Cu…nu mai ştiu cum îl cheamă. Seamănă cu X.

-Nu-l ştiu.

-Pe prof?

-Mai ales pe prof. Mă duc în spate.

„-Şi locul?!”

„-Dacă tot ai lăsat un loc între noi,  poate că îţi doreşti mai multă libertate.”

-Bine….

„Azi nu mai este el…Şi-a schimbat obiceiul, acela de a-mi mulţumi pentru fiecare cuvânt pe care-l rosteam în locul lui. Azi nu mă mai vede ca pe unica persoană care-i poate obţine un loc. Cred că îi e frică să mă mai privească în ochi. Dar ce, ochii mei topesc aurul? Şi dacă l-ar topi, nu s-ar evapora… S-a schimbat complet… Nici mâinile nu le mai ţine la vedere. Le ascunde în mânuşi. Până şi părul i-a luat-o razna, nevrând să-i mai apere scalpul.  Nu mai eşti tu, cel care privea în jos doar pentru a veghea bureţelul roşu din părul auriu… Cum vei mai vedea zenitul dintre bolovani? A luat-o pe drumul greşit…”

„Nu mai e ea. Nu mă mai priveşte în ochi. Oare chiar atât de indiferent am ajuns să-i fiu? De ce încă păstrează distanţa de 20 de centimetri între stângul ei şi dreptul meu. Nu e corect! De ce i se pare dreapta tot timpul mai interesantă decât stânga? De ce nu priveşte în stânga? Mi-am înlăturat obstacolele, doar să îi privesc mai bine păru-i auriu, iar ea…crede că doar părul ei imi place… Mă refugiez printre bolovani…”

-Te iubeşte, fată!

“-Du-te dracului tu şi toate proastele tale!”

-Ce zâmbeşti, fată? Ce te-ai înroşit…

-Eh, nu mă iubeşte. El nu ştie să iubească…

“Iar acum le povesteşte lor cât de mult se bucură fără mine lângă ea.”

-B, vino lângă mine! Am rămas fără tovarăş.

-Hm…nu mă simt bine acolo, dar vin.

-De ce nu îţi place? E un loc ca toate locurile.

-Da, dar îl ţineai ocupat pentru altcineva!zice B, privind spre bolovani.

-Sigur, dar nu a ştiut să se bucure de el, răspunde ea, privind spre bolovani.

“Deci de-aia lăsa 20 de centimetri între noi…”

-Mă duc înapoi. Nu mă simt bine aici.

-Te rog, B…Măcar ora asta. Promit să nu fiu plictisitoare.

-Nu pot. Îmi pare rău.

“Poate că B şi-a dat seama. Numai el nu realizează…”

“Ce tristă e fără B. Iar de mine…nu îi pasă!”

-Adu-ţi aminte cât de trist erai când te aflai pe lângă bolovani, iar eu te-am cules, iar acum…te-ai dus printre bolovani. Adu-ţi aminte şi revino pe calea cea dreaptă. (Mă rog, în stânga mea)

20
Noi
10

Cantece Nationale

Gândindu-mă că nu doar poeziile mă reprezintă, am ales să vă „bucur” altfel. Anume, prin cântece patriotice (atât patriotice româneşti, cât şi ruseşti, franţuzeşti, etc…).

RUSIA

ROMÂNIA

FRANŢA

SPANIA

ANGLIA

GERMANIA

ITALIA

Care vi se pare cel mai frumos?

Dacă aveţi alte preferinţe decât cele postate, aştept cu nerăbdare sugestii şi opinii.

(Eu rămân la Varvara – The song Katyusha)

16
Noi
10

Nu vreau!

Nu vreau să existe vise.

Nu pot trăi de două ori fără să cunosc realitatea…

Nu vreau stele neatinse,

Vreau numai şi numai să îmi conduci realitatea.


 

Nu vreau să străbaţi mări şi ţări,

Nu pot să îţi cer să-noţi printre valuri absurde…

Nu vreau să pleci sau să mori,

Vreau numai şi numai să pui capăt visurilor crude.

 

Nu vreau să alergi pe dumuri dificile.

Nu pot te privesc dacă-ai să te impiedici şi-ai să cazi.

Nu vreau să mă compari cu flori umile,

Ci vreau numai şi numai să mă ai mâine, în viitor şi azi…




%d blogeri au apreciat asta: