Archive for the 'Bellamirra' Category

28
nov.
10

Cât de mult pot semăna două poezii?

Ne spunea mai de mult timp domnul profesor de franceză, domnul Victor Şonea că operele eminesciene seamănă foarte mult cu cele lamartiniene. Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, născut pe data de 21 octombrie 1790 şi decedat pe data de 28 februarie 1869, a trăit în Franţa şi a marcat oarecum istoria literaturii franceze. Mihai Eminescu (Mihail Eminovici), născut pe data de 15 ianuari 1850 şi decedat pe data de 15 iunie 1889, este considerat cel mai mare poet român al tuturor timpurilor…

Pentru exemplificare, vă fac cunoscute câteva opere pentru a vă convinge singuri…

 

LA LIVRE D’UNE VIE – Alphonse de Lamartine
Le livre de la vie est le livre suprême
Qu’on ne peut ni fermer, ni rouvrir à son choix;
Le passage attachant ne s’y lit pas deux fois,
Mais le feuillet fatal se tourne de lui-même;
On voudrait revenir à la page où l’on aime,
Et la page où l’on meurt est déjà sous vos doigts
CĂRŢILE – MIHAI EMINESCU
Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău;
Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
Şi-nveţi un ev cum poate să te-nveţe.

De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aş fi iubit atât ­ cât te iubesc?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
­ Destul că simt ­ tot ţie-ţi mulţumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai învăţat ca lumea s-o citesc,
Greşind cu tine chiar, iubesc greşala:
S-aduc cu tine mi-este toată fala.

Cu tine da… căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un înţelept… cu-acela iară
Problema morţii lumii o dezleg;
Ş-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ţine…

Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest şi totuşi foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii ­ tot înţelept îmi pare.
Şi vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
Nici el nu vrea să-l ştie orişicare,
Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n braţă
Şi decât tine mult mai mult mă-nvaţă!

 

Alphonse de Lamartine  – L’automne

Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriţi,
Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veşteziţi!
Salutare, voi frumoase zile ce aţi mai rămas!
În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas.
Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc;
Singuratica cărare, uitat păşind, o citesc.

A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind,
A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind
La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat,
Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat.
În aste zile de toamnă, când natura-şi dă sfârşit,
Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit:
Este al unui prieten tristul rămâi sănătos,
Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos,
Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica.
Aşa orizonul vieţii gata fiind a lăsa,
A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând,
Mă mai întorc înc-o dată şi, nesăţios cătând,
Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit,
Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit.
Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ,
Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt.
Ce curată e lumina! aerul plin de miros!
L-a murindului privire soarele cât de frumos!
Acum aş vrea şi cu drojdii să deşert acest pahar
Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar.
În fundul acestei cupe unde viaţa sunt a-mi bea,
Vreun gust de miere-aicea e putinţ-a-mi rămânea?
E putinţă viitorul pentru mine a păzi
O-ntoarcere-a fericirii ce n-am a nădăjdui?
E putinţă în mulţime un suflet a fi ascuns
Să cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns?
Floarea, căzând jos, îşi lasă la zefir al ei miros,
Şi e la soare, la viaţă al ei rămâi sănătos.
Eu mor însă, ş-al meu suflet în minutul ce l-am dat
Se revarsă ca un sunet melodios întristat.

Mihai Eminescu – Toamna
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.

Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri, randuri;

Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri…
Iar mani subtiri si reci mi-acopar ochii.

Iar exemplele pot continua…

23
iun.
10

SCRISOARE CĂTRE AFRODITA

SCRISOARE CĂTRE AFRODITA…ĂSTA E UN ALT FRAGMENT DIN ROMANUL MEU. SCRIS LA ORELE DE MATE, EVIDENT. TOT ÎN CLASA A 11-A…AH, ŞI E SCRIS ÎNAINTE SĂ APARĂ TWILIGHT!
„Iubită Afrodita.E pentru prima dată când îţi scriu şi cred că şi pentru ultima oară pentru că sunt sigur că după scrisoarea asta mă vor exmatricula şi nu o să mai am prin cine să-ţi trimit scrisorile.Aici,cel puţin o persoană ştia adresa ta.Vreau să ştii că m-am îndrăgostit de tine.Aş vrea să mă reflect în ochii tăi albaştri precum marea şi să mă pierd în misterul tău condus de buzele suave şi dorite precum roua dimineţii;iar părul tău blond natural dă sens ochilor mei umili ce ar vrea să te vadă în fiecare noapte.Luminezi în viaţa mea precum Luceafărul în poeziile lui Eminescu.Paşii tăi lini înduioşează lumea mea tumultoasă.Mâinile tale albe şi corpul tău suav îmi dau senzaţia perfecţiunii. Îmi e foarte dor de tine şi nu uita să-mi apari în următorul vis.Abia aştept să adorm!
Cu multă iubire,Eduard.”

23
iun.
10

Fragment din „Două drumuri, o singură iubire – dragostea e un păcat”

by myself

„-Bine,băieţi.Deci mâine facem testul Cooper…

-Ce?!întreabă toţi miraţi.

Vai!Nu pot să cred!Chiar nu ştie nimeni ce este testul Cooper?!Vino Mister şi explică-le!

-Tinerilor,testul Cooper este o probă de verificare,iniţial a rezistenţei fizice, purtând numele aceluia care a imaginat-o  şi a pus-o în practică,folosită drept criteriu de admitere pentru piloţii şi astronauţii americani.

-Mister,ne învăţaţi să zburăm?întreabă Cosmin râzând.

-Nu,stimate efeb.Vreau doar să vă mobilizaţi şi să treceţi peste orice hop.Pezentat de autorul său,colonelul Keneth Cooper de la Houston,la Simpozionul internaţional de la Fontainebleau, în 1968 şi transferat apoi în sfera fotbalului de performanţă,testul Cooper a fost pentru prima dată aplicat cu bune rezultate de echipa reprezentativă a Braziliei, în 1969,pe o pistă de atletism din incinta celebrului stadion Maracana,sub supravegherea preparatorului fizic Chirol şi a specialistului acestei probe,Claudio Coutinho.

-Dar noi suntem prea tineri.Nu am mai auzit de acest test Cooper.Pentru unii dintre noi e o noutate.Avem în jur de 20-21 de ani…unii chiar şi mai mici…Nu prea am citit teorie.Dar continuaţi.Precum ştiţi,suntem dornici de ceva nou, de performanţă. Şi dacă nu un leu ca dumneavoastră,cine ne-ar putea pregăti?îl întrerupe Cristinel.

-Şi cam în ce constă?întreabă Adrian.

-Destinat a evalua aşa-numita “endurance”-adică rezistenţa de durată a eforturilor medii-testul Cooper constă,de fapt, într-o alergare de 12 minute la sfârşitul cărora se înregistrează distanţele parcurse de fiecare jucător în parte, acordându-se calificative după următoarele criterii:până la 1600 m parcurşi=foarte slab;1600-2000 m=slab;2000-2400 m=acceptabil;2400-2800 m=bine;peste 2800 m=foarte bine.Distanţa parcursă în 12 minute furnizează un indice de aptitudine fizică,al fiecărui fotbalist,care se corelează cu consumul maxim de oxigen.

-Păi alergări de-astea făceam şi înainte.Numai că nu ne-aţi evaluat.Adică nu ne-aţi dat calificative!intervine Gabriel.

-Prin antrenament metodic se tinde a se ajunge ca fiecare jucător din cadrul unei echipe să parcurgă o distanţă cât mai mare,pentru a fi capabil de eforturi de intensitate medie pe termen lung.

-Deci aşa aţi făcut selecţia?Aşa aţi hotărât cine rămâne şi cine pleacă?întreabă Cosmin.

-Exact.Cei care urmează să plece sunt mai mari ca vârstă decât voi.Capacităţile lor fizice au fost dezvoltate suficient iar dorinţele lor,ca ale tuturor sunt performanţa şi bineînţeles speranţa de a juca “afară”.

-La noi în ţară cum a apărut acest test?Această probă?întreabă Liviu.

-În ţara noastră testul Cooper a fost introdus după Campionatul Mondial din Mexic, în 1971,primăvara. În 1975,sub denumirea de “testul celor 12 minute”,în esenţă un test de rezistenţă aerobă,a devenit o metodă de apreciere parţială a potenţialului fizic al jucătorilor un parametru minimal de stabilire a capacităţii de efort aerobe,un test de voinţă-reflectând hotărârea subiectului de a depăşi momentul “punctului mort” care apare la 2000-2800m- şi în ultimul timp un mijloc de îmbunătăţire a pregătirii fizice, în special a rezistenţei generale,folosit cu precădere în perioada pregătitoare de iarnă.Văd că v-aţi cam plictisit…haideţi la muncă!Am terminat cu vorba.

Vreau şi eu să fiu în lot! Îmi plac astfel de explicaţii…Fotbalul teoretic este o pasiune inevitabilă a mea.Fiecare cuvânt are câte o poveste interesantă şi uimitoare în spate.Ne-am născut cu o curiozitate infantilă şi ne ducem cu aceeaşi calitate spre a descoperi celălalt capăt.Popasul dintre cele două drumuri reprezintă inteligenţa sclipitoare a unora şi întunericul intelectulal al altora.Ne-am născut în momente diferite,murim în momente diferite.Am plecat toţi din acelaşi loc şi ajungem în aceeaşi destinaţie.Din păcate ne aflăm într-o situaţie lamentabilă.Bunul simţ şi onoarea nu le mai găsim prea repede în acest popor supraîncărcat cu sânge straniu,idiomuri variate şi mentalitate înspăimântătoare.”

18
iun.
10

Creştin sau cretin?

            Având în vedere faptul că religia a devenit un hobby, ceva de care ne amintim doar la nunţi, botezuri, înmormântări sau onomastice (asociem biserica şi practicile „barbare” bisericeşti cu credinţa), şi nu în fiecare zi (aşa cum fac adevăraţii creştini), am ajuns la o concluzie: unii suferă de cretinism (altfel nu îmi explic înapoierile mintale). De aceea mă întreb care-i denumirea corespunzătoare: creştin sau cretin?

            Persoanle mai (foarte) în vârstă, care se autointitulează „creştine până în măduva oaselor”, precum şi alţii ce se consideră creştini, au concepţii destul de…inoportune pentru ei înşişi. De exemplu, atunci când li se întâmplă ceva foarte rău, îşi pun întrebările: „De ce, Doamne, eu? De ce mă pedepseşte Dumnezeu?”. STOP! Eu nu sunt creştină din toate punctele de vedere (nu în mod practic). Eu sunt eu, cu propriile-mi principii, iar unele din acestea se întâmplă să coincidă cu „creştinismul”. Ok. Tu, ca un bun creştin, cum poţi spune sau crede că Dumnezeu te pedepseşte? Nu cumva Dumnezeu judecă şi doar atât în viaţa de apoi? Cum să te pedepsească cât încă eşti viu?(sau poate Dumnezeul tău e altul). Sau, mai sunt cazuri de genul: „ a murit pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Cum crucea mă-sii?! Nu! Dumnezeu nu omoară, nu ia vieţi. El dă vieţi! Un alt exemplu: în faţa unui examen: „Cu Dumnezeu înainte!” Dacă tu nu înveţi, nu ai inspiraţie sau eşti cu mintea în altă parte (ca mine), Dumnezeu nu are ce să-ţi facă. A copia e rău. Deci Dumnezeu nu te îndeamnă să copiezi. Iar dacă tu eşti emotiv sau suferi de cretinism, nu e din cauza lui Dumnezeu (nu Dumnezeu îţi ia minţile. Poate că ştiai prea multe, iar informaţiile s-au suprapus). Sau, dacă pici examenul, spui: „Aşa a vrut Dumnezeu. Aşa a fost să fie!”. Nu! Dumnezeu nu te-a îndemnat să nu înveţi, nu El a făcut subiectele de examen, nu El trebuia să-ţi sufle ţie ceea ce aveai de zis/de scris. Ori, atunci când moare cineva, „atâtea zile i-a dat Dumnezeu”. Nici aici nu are dreptate. Dumnezeu nu numără zilele fiecăruia, nu alege El ziu morţii, nu controlează El zilele fiecăruia.   

            Ar mai fi multe. Prefer să cred în mine sau să tac. Nu mă dau creştină, dar nici atea. Sunt o simplă fiinţă ce crede doar în iubire şi în destin (sau coincidenţe, că nici astea nu vin de la Dumnezeu). Minunile nu există, ci doar dorinţa aprigă de împlinire. Doar dorindu-ţi poţi obţine (uneori binele tău înseamnă răul altuia, iar Dumnezeu nu face rău niciodată). Dumnezeu nici nu îţi dă, nici nu îţi bagă în traistă. El doar îţi dă viaţă şi te lasă pe tine să alegi între bine şi rău. De unde până unde „Creştin sau cretin”? Păi…ori eşti creştin, ori suferi de înapoieri mintale (dacă eşti în categoria celor enumeraţi). 

12
iun.
10

O zi din viata unor moldoveni

Sătui de bancurile care îi au ca protagonişti, moldovenii iau atitudine. Luând exemplul OAMENILOR CU TELEVIZIUNE PROPRIE, moldovenii îşi fac program de televiziune. Propriu. Cum la modă sunt subiectele ce ţin de PURA IMAGINAŢIE, FALSUL DE TOATE ZILELE, moldovenii îşi fac postul de televiziune MOLDAVIA’S MOMENTS. Şi cum totul este ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE (adevărul este că moldovenii uimesc pe zi ce trece), iete că au şi o emisiune “di şartă”.

Un reporter de 20 de ani, frumos, dat în ‘a mă-sii de frumos, bun, nefumător, tandru, pasional, absolvent al facultăţii de jurnalistică din cadrul Universităţii di Tăti Şelea din Făltişeni, ia primul interviu unui cuplu proaspăt căsătorit, el, Gheorghe, 60 de ani (miliardar de o viaţă), ea, Mioara,  18 ani (o romantică incurabilă, virgină, moldoveancă, frumoasă…). Ce să mai? Perechea potrivită (în a exemplifica iubirea contemporană).

Reporter: Domnule Gheorghe, ce vă place şel mai mult la soţia dumneavoastră?

Gheorghe: Şel mai mult? Ăăăă….Sânii…

Mioara (irascibilă): Poftim?! Ai zis că ti însori cu mini că-s frumoasă, intelijăntă, săcsi şi că nu ti interiesează dicât trupul mieu di viespe…

Gheorghe: Iubiţâca mea, şel mai mult îmi plaşi sâ ni duşem la mol, sâ ni cumpărăm ţoali…

Mioara(fericită): Oh, iubiţăl. Iartă-mă! Sânt o proastă!

Reporter: Doamna Mioara Scumpica, v-aţi căs’torit cu Gheorghe pientru bani şi pentru un loc’şor în societati?

Mioara: Nu, băg’reţule. Tot ş-am facut în viaţă, o fo din dragoste. Io –s o moldoviancă cinstită, munşitoare, căreia-i plaşi să şie tot timpul alături di soţ, să îi susţină. În plus, am fo şi fată mare când m-o luat di nievastă.

Reporter: Aşa di tânără v-aţi căs’torit, ăi? Nu ziserăţi că s’teţi proaspăt căsătoriţi?

Mioara: Ba da. Pân’ acum m-am pastrat…

Reporter: Doamna Mioara, ce vă plaşi şel mai tare pi lumia asta?

Mioara: Şăl mai tare mi-o plăcut…Acum îmi plaşi şopingul. Îmi plaşi să mierg la mol şi să fac şopiguială di şeia.

Reporter: Doamna Mioara, apoi şe-nseamnă şela mol?

Mioara: Cum? Nu auzişi şi-i ăla mol? Locul şela unde si faşe şopinguială.

Reporter: Aveţi cumva de idée cum se scrie “mooool”? zice reporterul prelungit.

Mioara: Uiti şe…am terminat lişeul di filologii…Mol ăla di zişi dumnieata, se scrii cum se audi: M, O, L! MOL! Crezi că-s proastă? Nu, nu mai stăm. Haidi, iubiţăl.

Reporter: Dar “şoping”…ştiţi cum se scrie corect?

Mioara: Dija mă calşi pi tăţi nervii. Şoping se scrii cum si audi şî gata. Haidi, iubiţăl!

Reporter: Domnule Gheorghe, cari-i şăl mai mari vis al dumneavoastră?

Gheorghe: Şăl mai mari vis al meu esti să…am copii frumoşi ca mine şi talentaţi ca mama lor.

Reporter: Doamna Mioara,dar dumneavostră la ce aveţi aşa mare talent?

Mioara: Cum la şe? Am 15 filmi la activ, domnule reporter. Mă cunoaşti tătă America!

Reporter: Ah, sunteţi actriţă de talie internaţională? Vă felicit.

Mioara: Mda, mulţămesc. Îs sufleur…Haidi,iubiţăl!

Gheorghe: Mergi tu înainte, vin după tine. Iete, bani. Ia bani şi du-ti la “mol”.

Mioara merge înainte, iar discuţia între reporter şi domnul Gheorghe continuă.

Reporter: Domnule Gheorghe, chiar credeţi că a fost virgină?

Gheorghe: Atâta timp cât ea crede că îs miliardar, apăi ce mai contează restul?

MORALA: Nu doar femeile sunt inteligente. Şi bărbaţii pot simula…

20
mai
10

Ce culoare îţi place cel mai mult?

M-a întrebat cineva dacă îmi plac culorile, ce culoare îmi place cel mai mult, ce nu…etc.
Nu-i puteam spune direct că ador roşul, pentru că m-ar fi întrebat de ce tocmai roşu. Iar dacă mi-ar fi pus şi întrebarea asta, aş fi răspuns că ador roşul deoarece simbolizează dragostea, pasiunea, adorarea. E bine că am tăcut din prima, altfel acel cineva mi-ar fi spus că m-a întrebat de culoarea mea preferată, nu de simbolul ei. Şi m-aş fi ruşinat foarte tare. Şi totuşi nu îi puteam spune că roşu îmi place cel mai mult. Şi-ar fi dat seama ce fel de persoană sunt! (pasională, vulcanică, iubitoare, imprevizibilă şi DEVOTATĂ). Pur şi simplu am tăcut vreo 5 minute. Ştii cât de frustrant e să te întrebe cineva ceva atât de banal, iar tu să taci vreo 5 minute? Îţi spun eu: e foarte frustrant! Să nu mai zic cât de frustrant şi stânjenitor a fost pentru cel care m-a întrebat asta! A fost o simplă întrebare, printre altele obişnuite:
-Şi…ce culoare îţi place cel mai mult şi care deloc?
După o lungă, foarte lungă tăcere, vine şi mult aşteptata mea replică:
-Îmi place, când mă trezesc, să văd bleul cerului. Îmi place, când ies în aer liber, verdele ierburilor, să privesc oranjul soarelui. De asemenea, îmi place argintiul din stele şi albul lunii găzduite de albastrul închis al cerului de seară; îmi plac auriul grâului, galbenul gălbenuşului de ou, rozul petelor de vin, violetul zambilelor olandeze şi maroul din ochii lui căprui.
-Şi roşu?mă întreabă acel cineva.
-Şi roşu, zic eu. Ador roşul sângelui, al trandafirilor roşii, al vinului pur, al mărului, al pătlăgelelor roşii, al căpşunilor, al rujului…
Şi-uite aşa, cineva şi-a dat seama ce culoare îmi place cel mai mult. Uneori, când ne place ceva cel mai mult sau din contră, avităm acel ceva. Eu doar abia aşteptam să ajung la „roşu”, încât am uitat de el…




Bookmark and Share

octombrie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

%d blogeri au apreciat: