Archive for the 'El si Ea' Category

03
Ian
11

„Sufar de TIF!”

„A trecut ceva timp. Nici măcar nu şi-a dat seama cât. Şi nici măcar un semn…E rândul lui să vorbească. Eu am făcut deja un pas, iar el e cu un pas în urmă. Ce l-o ţine oare pe loc? O fi păţit ceva? Sigur, indiferenţa. Oare până când am să-i fiu indiferentă? Nimic, nimic şi iar nimic!”

„Data trecută a fost punctuală. Ce-o fi cu ea? Sau…s-o fi plictisit de mine? O fi uitat de mine? Nu o înţeleg. Dacă sindromul TIF chiar a acaparat-o, de ce oare nu zice nimic? De ce nu mai e punctuală?”

-Bună.

-Bună şi ţie.

-Ce faci?

-Printre foile mele…scriam ceva.

-Despre ce anume?

-Despre…oftalmologie. Despre cât de orb poate fi un om. Despre cum s-ar putea vindeca. Despre cât de greu şi-ar reveni din orbire. Despre…

-Mine?o întrerupe el.

-Păi…scriam despre…orbi. Tu eşti orb?se bâlbâie ea.

-Nu ştiu.  Spune-mi tu. Sunt orb?

„-Şi  indiferent pe de-asupra.”

„-Sunt prost, asta sunt!”

-Nu eşti orb…

-Da…nu sunt orb. Altfel…nu te vedeam, nu?

„-Degeaba mă vezi, dacă nu mă observi!”

„-Şi nu doar te văd, ci te şi observ…”

-Şi…de ce m-ai sunat?

-Păi…cred că eram dator cu un telefon.

-Şi eu credeam asta. Despre mine…

-Păi…tu ai dat semne şi data trecută. Şi…mă gândeam că…În fine, tu ai auzit de sindromul TIF?

-Ce e ălă?!întreabă ea foarte revoltată pentru că nu ştie ce e aia…

-Eh, nu contează. Şi eu sufăr de el.

-Eşti bolnav?!se sperie ea, neştiind ce e ăla TIF.

„-De iubire!”

„-Şi eu care credeam că a uitat de mine. Săracul…”

-Nu. E ca…răceala. Dar e ceva plăcut şi…nu trece niciodată.

-Cum e plăcut?

-Eh…e de bine. Ai încredere în mine. În curând…ai să vezi.

-Ce am să văd?

-Of , mă lasă bateria. Te superi dacă ne auzim mai târziu?

-Nu, deloc….

„Sigur! S-a îmbolnăvit din cauza bolovanilor! Nenorociţii! Mi-au îmbolnăvit îngerul…”

„Doamne, dacă ar afla că o iubesc…de-ar ştii ea cât de mult o doresc…de-ar ştii cât de timid sunt…”

23
Dec
10

Sindromul TIF

După o săptămână în care cu greu şi-au ascuns adevăratele sentimente, s-au înţeles ca şi cum ar fi fost cei mai buni prieteni, şi-au mai trimis câte un sms…
„Poate că nu e aşa de bine printre bolovani. De când stau printreei, parcă nu mai am viaţă. Iar ea…e pe zi ce trece mai fericită şi mai frumoasă. Nici nu mai verifică dacă printre bolovani există şi o privire care o fixează tot timpul. De ce oare ne-am îndepărtat? Ah, corect: ea nu prea e încântată de prezenţa mea, de-aia. „
„E atât de fericit printre bolovani încât nici măcar nu mă mai priveşte. Şi-a schimbat pentru a două oară tabăra, şi tot printre bolovani există. Cel puţin nu a uitat că doar eu îmi risc viaţa, reputaţia şi pielea pentru el. Dar tot bolovanii îl fac fericit. De ce oare mă evită?”
-Bună! Ce faci?
-Wow! Ai venit! Ce e cu tine azi?
„-Mi-era dor să te văd!”
„-Ce dor mi-era să te văd…”
-Păi…mă plictiseam, nu aveam ce face, trebuie să-i mai văd şi pe profi la moacă…
-Super!
-Şi mi-ai zis că avem lucrare…
-Ah, da.
Amândoi în acelaşi timp.
-Mă duc în spate!
-Stai în stânga?
Amândoi în acelaşi timp, ruşinaţi.
-Rămân!
-Du-te!
-Rămân. Pot?
-Chiar te rog.
După 10 minute în care predomină tăcerea…
-Eşti foarte ciudată.
-Cum?! Eu?! Am trei ochi?!
-Nu…
-Două nasuri?!
-Nu, măi…
-Dar ce-am? Un ochi verde şi unul albastru?!
-Nu. Ai ochii la fel de frumoşi ca ai mei. Iar ai mei sunt splendizi…
-Şi de ce,mă rog, sunt ciudată?
-Pentru că faci toate astea pentru mine. De ce o faci?
-Crezi că nu meriţi?
-De ce tocmai eu?
-Putea fi altul în locul tău.
-Păi şi de ce tocmai eu şi nu altul?
-Pentru că tu chiar meriţi, iar când nu vei mai merita, nu mă voi mai supune riscului.
-Mulţumesc.
-Cu plăcere.
-Dar nu numai pentru ceea ce faci pentru mine, ci şi fiindcă eu sunt cel pentru care îţi rişti viaţa, pielea şi…reputaţia.
-Reputaţia mea de fată rea…nu dispare, orice ar fi.
-De fată bună…la suflet. „Eşti foarte specială, de fapt. Oh, da. Ăsta era cuvântul!”
-Azi avem o lucrare, un test…
-Ştiu.
-Iar mâine suntem liberi.
-Ştiu,măi.
-Dar săptămâna viitoare nu mai avem liber…oficial.
-Ştiu. Mi-ai zis…prin sms. Îţi aminteşti?
-Ah, da…
-E ceva ce nu ştiu?se întreabă el retoric.
-Da. Nu ştii să fii om! Asta nu ştii. Asta îţi scapă! Tu nu-ţi dai seama?strigă ea, după care pleacă.
-Ok…promit că o să vin mai des. A lipsi…nu e omeneşte.
-Nu se refara la asta, fraiere!întervine o colegă.
-Dar? Sindromul PMS?
-Sindromul TIF.
-Hă?
-Te iubeşte, fraiere!
Iar el îşi dă seama de tot. Ea îl place, el o place. El ştie. El ştie tot..de acum.
24
Noi
10

Adu-ţi aminte!

(totul e fictiv, până şi personajele)

-Bună. Ce faci?

-Neaţa! Uite, citeam o chestie din romanul lui M.B.

-Ce oră avem acum?

-Poftim? Scuze, dar eram cu mintea în altă parte.

-Cu ce prof avem oră acum?

-Cu…Cu…nu mai ştiu cum îl cheamă. Seamănă cu X.

-Nu-l ştiu.

-Pe prof?

-Mai ales pe prof. Mă duc în spate.

„-Şi locul?!”

„-Dacă tot ai lăsat un loc între noi,  poate că îţi doreşti mai multă libertate.”

-Bine….

„Azi nu mai este el…Şi-a schimbat obiceiul, acela de a-mi mulţumi pentru fiecare cuvânt pe care-l rosteam în locul lui. Azi nu mă mai vede ca pe unica persoană care-i poate obţine un loc. Cred că îi e frică să mă mai privească în ochi. Dar ce, ochii mei topesc aurul? Şi dacă l-ar topi, nu s-ar evapora… S-a schimbat complet… Nici mâinile nu le mai ţine la vedere. Le ascunde în mânuşi. Până şi părul i-a luat-o razna, nevrând să-i mai apere scalpul.  Nu mai eşti tu, cel care privea în jos doar pentru a veghea bureţelul roşu din părul auriu… Cum vei mai vedea zenitul dintre bolovani? A luat-o pe drumul greşit…”

„Nu mai e ea. Nu mă mai priveşte în ochi. Oare chiar atât de indiferent am ajuns să-i fiu? De ce încă păstrează distanţa de 20 de centimetri între stângul ei şi dreptul meu. Nu e corect! De ce i se pare dreapta tot timpul mai interesantă decât stânga? De ce nu priveşte în stânga? Mi-am înlăturat obstacolele, doar să îi privesc mai bine păru-i auriu, iar ea…crede că doar părul ei imi place… Mă refugiez printre bolovani…”

-Te iubeşte, fată!

“-Du-te dracului tu şi toate proastele tale!”

-Ce zâmbeşti, fată? Ce te-ai înroşit…

-Eh, nu mă iubeşte. El nu ştie să iubească…

“Iar acum le povesteşte lor cât de mult se bucură fără mine lângă ea.”

-B, vino lângă mine! Am rămas fără tovarăş.

-Hm…nu mă simt bine acolo, dar vin.

-De ce nu îţi place? E un loc ca toate locurile.

-Da, dar îl ţineai ocupat pentru altcineva!zice B, privind spre bolovani.

-Sigur, dar nu a ştiut să se bucure de el, răspunde ea, privind spre bolovani.

“Deci de-aia lăsa 20 de centimetri între noi…”

-Mă duc înapoi. Nu mă simt bine aici.

-Te rog, B…Măcar ora asta. Promit să nu fiu plictisitoare.

-Nu pot. Îmi pare rău.

“Poate că B şi-a dat seama. Numai el nu realizează…”

“Ce tristă e fără B. Iar de mine…nu îi pasă!”

-Adu-ţi aminte cât de trist erai când te aflai pe lângă bolovani, iar eu te-am cules, iar acum…te-ai dus printre bolovani. Adu-ţi aminte şi revino pe calea cea dreaptă. (Mă rog, în stânga mea)




%d blogeri au apreciat asta: