Archive for the 'Glisto si ai/ale lui' Category

18
Iun
11

Glisto şi Lady Vermina

„-Privesc în stânga şi-n dreapta- la fel.
Încerc să prind timpul,  dar zboară şi el.
Nimic nu e static, iar timpul dispare,
Totul se duce, totul moare.
Dar eu, stau plăpând printre ierburi şi flori,
Respir, simt – trăiesc printre mii de culori.
Mii de sunete îmi distrează auzul…”
 Se plânge-ntre ierburi Glisto, confuzul.
„-Şi pe deasupra, sunt mic şi urât!
Glisto e trist şi posomorât.
„-Vierme micuţ, nu fii nătâng!
Eşti un mascul, iar masculii nu plâng.
Lady Vermina te iubeşte pe tine,
Iar Şarpele Vex, ostatică o ţine.”
„-Ce ştii tu, vulture? Noi suntem mici.
Din înălţimi, vezi pân’ aici?
Ce ştii tu despre Vex cel ursuz?”
„-Oh, dragule Glisto, eşti foarte confuz!
Văd totul perfect de sus, de aici.
Şi pe cei mari, şi pe cei mici…
Oh, mergi la Vermina, căci Vex lipseşte!”
Şi  către Vermina, Glisto se grăbeşte.
„-Glisto, ai venit să mă salvezi?
La fix ai ajuns, te rog să mă crezi!
Vex cel ursuz, la vânătoare e dus.
Grăbeşte–te, Glisto, căci mult am mai plâns!”
„-Lady Vermina, de-aş fi ştiut,  
Te-aş fi salvat de mult mai demult.”
Glisto, fără să stea de gânduri, 
O duce pe Lady la el, printre ierburi
Şi flori,
Între mii de culori.
Totul se transformă-n apă şi foc,
Iar timpul lor se opreşte în loc…

 

17
Feb
11

Un prieten de-al lui Glisto

„Eu nu-s rău, dar vreau să par.
De eşti bun, te cred hilar.”
 
 
El e un miraj al războiului dur;
Un război perpetuu între rău şi bine.
El nu cade în plasa ca un trubadur,
El fuge de tot şi fuge de mine…
Când e vorba de rău, se exprimă direct,
Iar când iubeşte, nimic nu-i perfect.
E tipul de tip care nu recunoaşte,
Care pentru o prinţesă, nu sărută broaşte.
Nu aleargă-n pădure după fericire,
Ci crede în el, căci el e iubire…
Iubirea de sine…
 
28
Iun
10

Glisto si Timpul


 
 
S-a îmbolnăvit timpul… 
E stresat…plânge ca nătângul. 
S-a întrecut pe sine însuşi. 
Nu i-am fost nicicând supuşi… 
S-a întristat timpul şi plânge. 
A îmbătrânit, iar corpu-l strânge.
 
 
 
„Vai, timpule! Eşti bolnăvior? 
Ai uitat că eşti trecător? 
Ţi-ai pierdut propria noţiune? 
Vai, timpule!” blândul Glisto spune.
 
 
 
„De mi-aş fi pierdut noţiunea, 
N-ar fi existat pământul, lumea…
Şi prin urmare, nici eu.” 
„Vai timpule, Tu eşti Dumnezeu?”
 
 
 
„Nu, Glisto. Eu sunt Timpul. 
Azi mai confuz. 
Stau prost cu cititul, 
Nu mai am auz…”
 
 
 
„Timpule, spune-mi, te rog, 
de ce depindem de tine ca de un drog?” 
„Eu sunt cel care depinde de voi, 
nu voi de mine…ce ploi!”
 
 
 
„Timpule, Tu eşti atotştiitor? 
Ai fost sau eşti cuiva dator?” 
„Eu sunt Timpul şi atât. Ţine minte: 
Tu eşti tu, iar restul – cuvinte.”
 
 
 
„Timpule, eu le voi şti pe toate, ca tine?” 
„Învaţă din rău tot ce e bine! 
Iar din bine încearcă să creezi şi mai bine. 
Dar să nu vrei perfectul. Nu ţine.”
 
 
 
„Timpule, eu sunt un vierme nătâng şi hapsin. 
Ce caut eu pe-acest meleag divin?” 
„Oh, dragă Glisto, preţuieşte-te mereu. 
E de ajuns că toţi se cred Dumnezeu. 
Şi ţine minte că şi eu trec. 
Deci nu mai plânge ca un zevzec!”
 
 
 
„Timpul îmi spune să fiu puternic, 
să nu mă tem de întuneric, 
să nu plâng şi să nu mă dispreţuiesc. 
Dar Timpul e mort. N-are rost să trăiesc…”
 
 
 
(Pentru că şi tu eşti Timpul meu, eşti al meu Tot, eşti…raţiunea mea.)
 
02
Iun
10

Glisto suferă din dragoste

Mulţi mi-au spus că sunt nebun,
Şi-am ochi mov atunci când plâng;
Că pentru Lady Ver sunt un comun
Vierme verde, blemb, nătâng.
Nimeni nu-mi dă nicio şansă cu ea,
Că-i fină, stilată, că nu mă vrea…
Dar eu de la Lady Ver vreau o şansă,
Nu de la cei care spun că-i fiţoasă.

Oh, ochii ei pierduţi în mister
Sunt două stele picate din cer,
Fiindcă atunci când ea mă priveşte,
Ah, în ai ei ochi misterul creşte.

Oh, corpul ei verde, fin, parfumat
Că perfectul există mi-a demonstrat;
Dar şi imposibilul…
(Iar eu sunt penibilul)

Oh, mersul ei lin mi-a tăiat răsuflarea!
„Nu e de tine!” îmi strigă adunarea.
„Lady Ver e curtată cu succes
de stăpânul nostru, Şarpele Vex.”

La aceste vorbe, deloc ajutătoare,
Glisto simte cum orice speranţă îi moare;
Căci împotriva Şarpelui-rege,
Cine se pune, praful l-alege!

Şi chiar dacă pe Glisto îl iubeşte,
Vermina, lui Vex nu i se-mpotriveşte,
Căci şarpele-i puternic şi decisiv,
Oricine, pe lângă el, e inofensiv.
De regele Şarpe la toţi le e frică!
De la leu, la păianjen, vierme şi furnică.
Toţi i se supun şi îi fac pe plac.
Ar putea toţi striga; de teamă n-o fac.

„Oh, Lady Vermina, ce mult te iubesc!”
„Şi eu, dragă Glisto, dar te sfătuiesc
regelui Vex să nu-i declari război.
E inutil să lupţi pentru noi.
O viaţă cu Vex ar fi absurdă,
Dar moartea noastră ar fi foarte crudă.
„Lady Ver, regele m-a-nfuriat rău!
Pe-ascuns am să lupt pentru-amorul tău!
Fie că-mi pierd minţile, onoarea sau viaţa,
Şarpele va rămâne doar cu speranţa!”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

31
Mai
10

Glisto a picat în mrejele Zburătorului

De două-trei zile,
nu ştiu ce-i cu mine.
Tot corpul îmi arde ,
dar nu sunt gripat;
şi nicio carte
n-am mai mâncat…

N-am febră, însă delirez.
Nu dorm, însă visez.
Nu am fost bolnav de când sunt eu!
Dar mă doare inima, îmi e foarte greu.
De mult nu am mai fost aşa tulburat…
Spuneţi-mi voi, ce s-a-ntâmplat?

Frunzele de ştevie nu mai îmi plac,
Nici să mă plimb cu ele pe lac.
Seva de viţă-de-vie n-o mai vreau,
şi nici pe copaci de cireşi nu mai stau.
Stau doar în teiul bătrân zi şi noapte,
privind la piersicul cu poamele coapte;
căci într-o seară, când soarele se pierde,
într-o piersicuţă, văzui ceva verde
şi mic, şi firav, asemenea mie;
cina o viermuşă, dar cu pălărie.

-Hei, bună!Vermina Vertoni sunt eu,
mucho gusto!
-Gustavo Macangelo Bartolomeu,
zis şi Glisto!
Poftă bună la cină, Lady Ver.
-Să-mi ţii companie pot să îţi cer?

În ochii lui Glisto, acum bulbucaţi,
ochii Verminei erau reflectaţi,
căci până mai astăzi doar o privea,
cum dansa, cum vorbea, cum mergea,cum cina.

„-Eh, Zburătorule cu aripi şi creastă,
l-ai făcut pe Glisto să se-ndrăgostească.
Glisto al nostru era liniştit.
Fugi, Zburătorule, de unde-ai venit!”
 
 
 
27
Mai
10

Glisto a strigat!

Chiar de-s un intrus pe pom,
mă bucur că nu sunt om;
dar sufăr la fel ca omul
atunci când îmi taie pomul…

Ca şi el, sunt uluit
când mă văd rămas falit.
Sufăr mult şi mă consum
şi-s lihnit de foame acum.

Pe copaci s-a pus impozit
şi trăiesc ca-ntr-un depozit.
Frunzele costă şi ele
şi-s vai de zilele mele!

Fiu-meu vrea la discotecă,
nu la şcoală, bibliotecă…
Sora-sa vrea în Bamboo,
nu la piesele de teatru.
Am ajuns să-mi doresc
decât să trăiesc…

Şi mai mi-aş dori eu
o zi să fiu Dumnezeu,
şi-atunci cu moartea să mă joc
pe oameni să-i pun în al meu loc
să vadă şi ei cât îmi e de uşor
în mâini să îi strâng, să îi omor!

Căci ei omoară,fără ruşine
toate vietăţile mici ca mine.
Dar dacă lor le moare o rudă,
durerea lor e mult mai profundă!
La fel de profundă este şi a nostră!
De ce-ai făcut, Doamne, lumea-aşa proastă,
iar pe noi nişte vieţuitoare fragile?
Superiorii nu-s fiinţe umile…

13
Mai
10

Glisto si primele lui cuvinte

Sunt un vierme
Verde
Pe-o campie
Vie.
Nimeni nu ma vede,
Nimeni nu ma stie.
Toti sunt ocupati
Cu surori, cu frati.
Eu sunt foarte mic.
Glisto toti imi zic.

Prea mic pentru-o frunza,
Lacom pentru-o gaza,
Scund pentru un sarpe,
Verde pentru-o carte,
Urat pentru-un fluturas,
Pentru-un pui sunt prea golas,
Pentru-un cer sunt prea micut,
Pentru-un leu mult prea slabut.
Pentru-o floare nu e bine!
Sunt prea vierme pentru mine!

Desi va par urat si scarbos,
Stiti? Sunt foarte sanatos!
Desi nu sunt ca si voi,
Exist, respir si fac gunoi.
Ma bucur, plang, ma manifest,
Mananc, invat, ma misc, iubesc.

Stiu! E greu si imposibil
Sa m-acceptati. Nu-s insensibil!
Insensibili sunteti voi
Ca ma trimiteti la gunoi!
Dar eu nu va port pica…
Cine e mai slab se oftica.

….Va urma…





%d blogeri au apreciat asta: